Proiectul „Hikikomori” are ca punct central producția instalației vizual-auditiv-performative, creație artistică ce are ca punct de plecare fenomenul japonez și piesa de teatru omonimă scrisă de dramaturgul austriac Holger Schober și publicată de editura germană Rowohlt, prezentată în premieră în România. Autorul instalației performative este Vlaicu Golcea, un artist multi-valent cunoscut pentru proiectele sale în zona artelor performative (muzică, dans contemporan, teatru), care a coagulat în jurul său o echipă pe măsură: Cristina Milea (instalație, costume), Mihai Păcurar (video-art), Nicoleta Lefter (performance live), Emil Măndănac, Raluca Aprodu (performance audio); alături de care sunt Claudia Vîlceanu (dezbateri / atelier), Ciprian Marinescu (traducere), Cornelia Winkler (comunicare internațională), Oana Ivașcu (management, producție), Florin Ghenade, Bogdan Gîrbovan (foto / video), Daniel Ivașcu (graphic / web design), Gabriela Spiridon, Cristi Spiridon (asistenți instalație).

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
1
1

Proiectul a inclus itinerarea instalației în trei spații expoziționale alternative din tot atâtea orașe ale României (Kube Musette – București, Fabrica de Pensule – Cluj-Napoca, Centrul Multicultural al Universității Transilvania – Brașov) și a generat o serie de acțiuni conexe: de la dezbateri cu publicul la produse online, mediul principal în care „trăiește” publicul-țintă. Accesul publicului în toate cele trei spații a fost gratuit.

Pe lângă itinerarea instalației/performance, proiectul și-a propus generarea unor dezbateri în rândul tinerilor beneficiari despre nevoia de comunicare a unui subiect cu un comportament de neînțeles pentru o mare majoritate, emfazând faptul că nevoia de comunicare este doar re-direcționată și nu suprimată. Aceste dezbateri au fost moderate de Claudia Vîlceanu (filosof și psihanalist), Vlaicu Golcea (autorul conceptului / sound-designer) și Cristina Milea (artist vizual) și s-au concentrat pe teme precum: „Însingurarea – O cameră pentru sine sau o nouă piele-zid împotriva lumii? Izolări creatoare versus izolări autiste din perspectiva psihanalizei” și „Manuale de rezistență în singurătate. Trei perspective filosofice asupra destinului de unul singur: Epictet, Kierkegaard, Foucault” (Claudia Vîlceanu); „Arta sincretică: punte între Imaginar și Realitate” (Vlaicu Golcea); „Reciclare / hand-made / Do-It-Yourself – formă de terapie” (Cristina Milea). Această modalitate a facilitat ca beneficiarii direcți să-i informeze pe cei indirecți (colegi, prieteni, familii) asupra detaliilor proiectului.

Cercetarea artistică a fost dublată astfel de noi perspective, filosofice / psihologice asupra fenomenului social analizat.

Proiectul „Hikikomori” a fost co-finanțat de AFCN în cadrul sesiunii II/2017.

Aflați mai multe pe site-ul proiectului: hikikomori.ro