„Sunete în mișcare” conectează creația contemporană, tehnologia digitală și educația pentru mediu, utilizând artele sonore pentru a explora dimensiunile sociale ale schimbărilor climatice, urmărind diseminarea unor practici inovatoare prin activități și producții artistice conștiente de mediu, prin evenimente cu public și cu ajutorul mediului online.

Cinci compozitori / muzicieni (Sebastian Androne Nakanishi, Gabriel Mălăncioiu, Maria Balabaș, Oana Ivașcu, Daniel Ivașcu) au creat un program muzical original, combinând sesiuni de „field recordings” cu lucrări compoziționale sau improvizatorice pentru a cerceta fenomenul „soundwalk” din perspectiva „vieții ca un spectacol / ca o grădină” (Herman Parret, „Sublimul cotidianului”). Creația colectivă a fost prezentată apoi în evenimente performative cu muzică comentată prin proiecții video (mixate de artistul video Cristian Stănoiu), continuate de discuții pe teme de expertiză ale artiștilor participanți cu studenții din Brașov (la Centrul Multicultural al Universității Transilvania Brașov) și București (la Universitatea Națională de Muzică București).

Proiectul a cuprins ateliere creative pentru copiii din cinci școli rurale din județul Vâlcea (din localitățile Muereasca de Sus, Boișoara, Titești, Sălătrucel și Voineasa), care au fost dotate cu seturi de instrumente de percuție, utile în activitățile educative.

Mai multe detalii pe site-ul proiectului, suneteinmiscare.isvor.ro